--- title: "Declarație de Transparență privind Utilizarea Inteligenței Artificiale" date: 2026-03-11 description: "Cum folosesc AI-ul în procesul editorial: structurare, testare argumentelor, verificare logică — și de ce refuz limbajul antropomorf. Transparență reală despre unelte, limite și responsabilitate editorială." author: "Petru Cojocaru" categories: - name: "GDPR, conditiile si termenii de utilizare" url: "https://absolutweb.ro/gdpr-conditiile-si-termenii-de-utilizare.md" --- # Declarație de Transparență privind Utilizarea Inteligenței Artificiale Despre cum scriu. Și despre ce mă ajută să scriu. **Ultima actualizare:** martie 2026 --- Există o întrebare pe care mi-o pun uneori seara, după ce fiul meu a adormit și casa s-a liniștit și eu stau în față ecranului cu o jumătate de articol nescris și o ceașcă de cafea răcită: *scriu eu, sau scrie ceva în locul meu? Ce unelte folosesc?* Nu e o întrebare retorică. E una serioasă, care mă privește direct, și căreia îi datorez un răspuns sincer — ție, care citești ce public pe acest site. ### ߎ码scultă rezumatul audio dialogat RO și EN --- ## Cum se naște un articol, cu adevărat Înainte să existe un text, există un gând. Uneori e o neliniște vagă legată de ceva ce am văzut la un client — un site de primărie cu politică de confidențialitate copiată din 2018, sau un spital care nu știe că există Legea 232/2022 și că o încalcă în fiecare zi. Alteori e o idee care mi-a venit în timp ce conduceam sau în timp ce îl ascultam pe fiul meu povestind ceva despre școală, și eu eram acolo fizic dar mental eram deja undeva în mijlocul unui argument pe care voiam să-l construiesc. Acel gând îl duc mai departe în dialog cu un instrument de inteligență artificială — un model de limbaj de tip LLM, dacă vrei precizie tehnică. Îi spun ce simt că vreau să spun. Îl întreb ce am ratat. Îl provoc cu contraargumente. Uneori îi cer să-mi propună o structură pe care s-o pot respinge sau accepta sau tăia în bucăți și reface din ele altceva. E un proces care seamănă, mai mult decât orice altceva, cu conversațiile pe care le aveam cu tatăl meu când eram tânăr și el, mecanic de meserie, asculta tot ce spuneam cu o răbdare pe care atunci n-o înțelegeam, și la final îmi punea o singură întrebare care dezlega tot. AI-ul nu pune acea întrebare. Dar uneori, prin simpla lui prezență ca interlocutor, mă face să ajung singur la ea. --- ## Ce face AI-ul în procesul meu editorial **Structurarea ideilor** — când am un subiect dar nu știu încă în ce ordine să-l desfășor, îi cer AI-ului variante de schelet. Le privesc, le compar cu ce simt că trebuie să fie textul, și aleg sau rescriu. **Nu operează în timp real și nici nu știe ce versiune a lui însuși este.** Modelele de limbaj pe care le folosesc au o dată de „tăiere" a cunoașterii — un moment după care nu mai știu ce s-a întâmplat în lume. Dar există o a doua perisabilitate, mai puțin discutată: versiunile modelelor se schimbă la 6–10 luni, uneori mai des. Un instrument cu care am lucrat intens în ianuarie poate fi înlocuit în tăcere cu o versiune nouă până în octombrie — cu comportamente diferite, cu calibrări diferite ale prudenței sau ale stilului, fără nicio notificare formală. Nu e o problemă în sine. E o realitate pe care refuz s-o ignor: ceea ce publicăm pe acest site nu e produsul unui instrument stabil, ci al unui dialog continuu între judecata mea editorială și un sistem care se recalibrează periodic. De aceea, responsabilitatea verificării finale — a faptelor, a tonului, a adecvării la publicul specific — nu poate fi delegată niciodată instrumentului, indiferent cât de bine a funcționat ieri. **Testarea argumentelor** — îi prezint o afirmație și îl întreb unde greșește. E un exercițiu pe care l-am împrumutat, fără să știu la început, din dialectica socratică. Nu mereu funcționează. Dar când funcționează, mă ferește de texte care sună bine dar nu spun nimic. **Verificarea coerenței** — înainte de publicare, trec uneori textul prin AI pentru a vedea dacă există salturi logice pe care eu, prea aproape de material, nu le mai văd. Nu pentru corecturi gramaticale. Pentru găurile de raționament. **Redactarea** — o fac eu. Frazele, ritmul, exemplele din practică, referințele la instituțiile cu care lucrez de opt ani, tonul — toate acestea sunt ale mele și nu pot fi delegate, pentru că ele vin dintr-o experiență trăită, nu dintr-o bază de date. --- ## Despre cuvintele pe care aleg să nu le folosesc Există un aspect al acestui subiect pe care simt că trebuie să îl numesc explicit, și care nu ține de proces, ci de limbaj. Nu voi numi instrumentele astea „sisteme inteligente". Nu voi spune că „înțeleg", că „gândesc" sau că „simt relevanța". Și nu pentru că n-am auzit termenii — îi aud zilnic, în propuneri comerciale, în prezentări, pe site-urile furnizorilor cu care lucrez uneori în paralel. Problema e că acești termeni creează o promisiune implicită pe care instrumentul nu o poate onora constant. Și în sectorul în care lucrez — primării, spitale, școli, consilii județene — o promisiune neîndeplinită nu produce o recenzie negativă pe un forum. Produce neîncredere instituțională, întrebări în ședința de consiliu și, uneori, un dosar de audit. ### Hype-ul nu e accident — e politică de comunicare Limbajul fals antropomorf nu a apărut din neatenție. A fost construit deliberat, de sus în jos, de cei mai vizibili lideri din industrie. Sam Altman a promis pentru 2025 „agenți AI care se alătură efectiv forței de muncă". Dario Amodei — CEO-ul Anthropic, compania care produce Claude, instrumentul pe care îl folosesc eu — a vorbit despre AI care va „înlocui inginerii software în 6–12 luni". Demis Hassabis de la DeepMind și Jensen Huang de la NVIDIA au alimentat constant narativa unor sisteme care „raționează", „înțeleg" și sunt pe punctul de a „descoperi noi legi ale fizicii". Tehnic, vorbim despre modele statistice de predicție a următorului token. Sofisticate, utile, impresionante în contextele potrivite — dar fără înțelegere reală, fără intenționalitate, fără conștiință. Distanța dintre ce sunt și cum sunt prezentate nu e o nuanță de marketing. E o prăpastie. Consecințele sunt deja documentate. MIT Technology Review a numit 2025 anul „marii corecții a hype-ului AI" — promisiunile masive despre agenți care transformă companii nu s-au materializat aproape deloc. The New Yorker a consemnat că agenții AI promovați cu entuziasm de Altman și echipa OpenAI au eșuat în scenarii reale; Andrej Karpathy, fostul director de cercetare al OpenAI, i-a descris drept „cognitively lacking". Sondajele din 2025–2026 arată că 71% dintre CIO și CTO din companii mari spun că boardurile și CEO-ii lor au așteptări de ROI complet nerealiste față de ce poate livra tehnologia azi. Există chiar un termen pentru fenomen: **AI washing** — echivalentul greenwashing-ului, în care capabilitățile sunt exagerate sistematic pentru a atrage investiții și a menține evaluările bursiere. Nu e o acuzație din cercuri marginale. E un subiect de analiză serioasă în presă tech și în rapoarte independente din ultimii doi ani. De ce o fac? Mecanismul e simplu și, în felul lui, uman: dacă nu promiți AGI în 2–5 ani, investitorii se duc la concurentul care promite. Dacă nu spui că AI-ul „gândește", utilizatorul îl percepe ca pe un instrument banal, nu ca pe o revoluție. Limbajul umanizat vinde. Și într-o industrie unde evaluările se construiesc pe narativă la fel de mult ca pe produs, cuvintele au valoare de piață directă. ### De ce contează asta pentru tine, ca client Când un sistem numit „inteligent" greșește — și va greși, e în natura lui statistică — utilizatorul nu gândește calm: *o fi o limitare tehnică*. Gândește: *dacă e inteligent, de ce a greșit? Cine mi-a vândut asta?* Mecanismul e documentat în psihologia cognitivă ca efect de ancoră negativă — cu cât promisiunea inițială a fost mai mare, cu atât dezamăgirea e mai profundă și mai rezistentă la corecție. Supradenomirea adaugă un risc de percepție la fel de periculos ca un bug critic — și mult mai ignorat, pentru că nu apare pe nicio hartă de risc și nu are nimeni responsabilitatea lui explicită. Prin urmare: pe acest site, un model de limbaj e un model de limbaj. Un instrument de structurare a textului e un instrument de structurare a textului. Nu mai spectaculos, dar mai onest față de tine ca client — și față de oamenii cărora le livrezi, la rândul tău, servicii digitale. Am documentat în detaliu mecanismul prin care terminologia grandioasă sabotează produse bune — cu exemple concrete din sectorul public românesc — în articolul [Greșeli de marketing în produsul AI: „Inteligență" și „Neuronal" vs. realitatea experienței](https://petrucojocaru.ro/teme-transversale/greseli-de-marketing-in-produsul-ai-inteligenta-si-neuronal-vs-realitatea-experientei.html) de pe petrucojocaru.ro.   --- ## Ce nu face AI-ul și de ce contează asta Nu documentează în locul meu. Legislația pe care o citez — OUG 155/2024, Legea 232/2022, cerințele DNSC — o verific manual, pentru că știu din experiență că un model de limbaj poate confunda un număr de articol sau poate cita o versiune abrogată cu același aplomb cu care citează versiunea în vigoare. Nu înlocuiește judecata editorială. Decid eu ce publicăm, ce lăsăm jos, ce e prea devreme sau prea simplu sau prea complicat pentru publicul acestui site. Aceste decizii sunt, în fond, decizii despre ce cred că contează — și asta nu se poate externaliza. Nu produce vocea acestui site. Vocea asta s-a format în opt ani de întâlniri cu oameni care administrează instituții publice românești și care au nevoie de informație utilă, nu de conținut optimizat pentru algoritmi. Știu cum sună un primar din Moldova când îți spune că n-are buget. Știu cum arată un birou de secretariat care încearcă să înțeleagă ce înseamnă, concret, un cookie de tip analytics. AI-ul nu a stat în acele birouri. --- ## De ce îți spun toate acestea Pentru că mi se pare că trăim într-un moment în care transparența despre cum e produs conținutul digital a devenit, paradoxal, mai rară tocmai când ar trebui să fie mai comună. Toată lumea folosește AI. Puțini recunosc deschis cum și în ce măsură. Eu am un fiu adolescent care încearcă să înțeleagă o lume în care granița dintre ce e gândit de un om și ce e generat de o mașină devine tot mai greu de văzut. Îi spun că onestitatea nu e o strategie de marketing. E o poziție față de lume. Și dacă îi spun asta lui, trebuie să fiu în stare să o aplic și aici, în textele pe care le public sub numele meu. --- ## Standardele după care mă ghidez **Acuratețea** nu e negociabilă. Orice afirmație factuală are sursă. Erorile, când apar, sunt corectate vizibil. **Transparența** înseamnă că această declarație se actualizează ori de câte ori practica mea editorială se schimbă. Nu e un document scris o dată și uitat. **Responsabilitatea** înseamnă că semnez tot ce public și pot fi contactat direct pentru orice întrebare despre un text anume. **Relevanța** înseamnă că scriu pentru realitatea românească — cu legislația ei, cu instituțiile ei, cu limitele ei bugetare și cu oamenii ei reali care încearcă să facă lucrurile cum trebuie. --- ## Dacă ai o întrebare Scrie-mi. Nu am un filtru între mine și mesajele care ajung la mine. --- ### Întrebări și răspunsuri **1. Folosești AI pentru a scrie articolele de pe acest site?** Da, parțial. Folosesc modele de limbaj de tip LLM ca interlocutori în procesul editorial — pentru structurarea ideilor, testarea argumentelor și verificarea coerenței logice. Redactarea propriu-zisă, exemplele din practică și judecata editorială finală rămân ale mele. **2. Ce înseamnă concret „dialog cu un instrument de inteligență artificială" în practica ta?** Înseamnă că îi prezint un gând, îl provoc cu contraargumente, îi cer variante de structură pe care le accept, resping sau refac. Nu dictez și nu copiez. E mai aproape de o dezbatere cu un interlocutor răbdător decât de o comandă dată unui software. **3. De ce refuzi să numești aceste instrumente „sisteme inteligente"?** Pentru că termenul creează o promisiune implicită pe care instrumentul nu o poate onora constant. În sectorul public — primării, spitale, școli — o promisiune neîndeplinită nu produce o recenzie negativă, ci neîncredere instituțională și, uneori, un dosar de audit. Precizia terminologică e o formă de responsabilitate profesională. **4. Cine răspunde dacă AI-ul produce o eroare într-un articol publicat?** Eu. Semnez tot ce public și pot fi contactat direct pentru orice întrebare despre un text anume. AI-ul nu are responsabilitate juridică sau morală — are doar statistici. Responsabilitatea editorială nu se poate externaliza. **5. De ce spui că hype-ul AI nu e accidental?** Pentru că limbajul fals antropomorf a fost construit deliberat, de sus în jos, de liderii industriei. Sam Altman, Dario Amodei, Demis Hassabis, Jensen Huang — toți au alimentat narativa unor sisteme care „raționează" și „înțeleg". Mecanismul e economic: dacă nu promiți AGI în 2–5 ani, investitorii se duc la concurentul care promite. **6. Verifici manual legislația pe care o citezi, chiar dacă AI-ul o menționează corect?** Da, întotdeauna. Un model de limbaj poate confunda un număr de articol sau cita o versiune abrogată cu același aplomb cu care citează versiunea în vigoare. OUG 155/2024, Legea 232/2022, cerințele DNSC — toate sunt verificate manual, pentru că știu din experiență ce înseamnă o eroare legislativă livrată unui client din sectorul public. **7. Această declarație se va schimba în timp?** Da, explicit. Transparența înseamnă că documentul se actualizează ori de câte ori practica editorială se schimbă. Nu e un text scris o dată și uitat — e un angajament viu față de cei care citesc ce public. **8. De ce publici această declarație, când majoritatea celor care folosesc AI nu o fac?** Pentru că am un fiu adolescent care încearcă să înțeleagă o lume în care granița dintre ce e gândit de un om și ce e generat de o mașină devine tot mai greu de văzut. Dacă îi spun că onestitatea nu e o strategie de marketing, trebuie să fiu în stare să o aplic și în textele pe care le public sub numele meu. **9. Vocea acestui site poate fi reprodusă de AI?** Nu. Vocea s-a format în opt ani de întâlniri cu oameni care administrează instituții publice românești. Știu cum sună un primar din Moldova când îți spune că n-are buget. Știu cum arată un birou de secretariat care încearcă să înțeleagă ce înseamnă un cookie de tip analytics. AI-ul nu a stat în acele birouri și nu poate simula ce a lăsat acolo. **10. Ce este „AI washing" și de ce îl menționezi?** E echivalentul greenwashing-ului aplicat tehnologiei — capabilitățile sunt exagerate sistematic pentru a atrage investiții și a menține evaluările bursiere. Nu e o acuzație din cercuri marginale, ci un subiect de analiză serioasă în presă tech și în rapoarte independente. Îl menționez pentru că publicul acestui site — administratori de instituții publice — e exact ținta acestor narațiuni și merită să știe cum funcționează mecanismul. **11. Greșelile din păreri subiective trebuie recunoscute?** Da — și mai ales cele care vin din judecată proprie, nu din instrumentul folosit. AI-ul poate fi corectat, recalibrat, înlocuit cu o versiune nouă. Dar o opinie eronată publicată sub semnătura mea îmi aparține integral. Standardele după care mă ghidez — acuratețe, transparență, responsabilitate — nu funcționează selectiv: se aplică și când greșesc eu, nu doar când greșește modelul. Recunoașterea publică a unei erori de judecată nu e slăbiciune editorială. E singurul mod în care o declarație de transparență rămâne credibilă în timp. --- *Ultima revizuire: martie 2026.*